Locul VI pentru CSM Ploiești în Liga Națională!
CSM
Ploiești sau PFA Ploiești?
Echipa
feminină era pe o rută asccendentă în Liga Națională, stând pe locul trei etape
bune la rând, dar a urmat un val de campanie mediatică îndreptată împotriva
fostei conduceri asigurată de Luminița Albu, iar titluri de genul „Sac fără
fund la CSM Ploiești” a atras atenția celor din Consiliul Local. Și asta pe
fondul unei situații incerte în Consiliul Local, cu primar care nu mai era
primar, consilieri locali numiți cu funcții de primar, de viceprimari....o
întreagă nebunie...!
Fosta
conducere a CSM-ului era luată la țintă pe motiv că a cheltuit prea mulți bani,
însă ne întrebăm, pe bună dreptate, bugetele cine naiba le aproba, nu tot
consilierii locali? De asemenea, s-au adus învinovățiri cum că nu e legal să se
plătească o anumită sportivă pe PFA, dar acum, când la conducerea clubului a
venit altcineva, cum de este voie? Bun, se argumentează că s-a schimbat legislația,
Codul fiscal, și acum e voie....! Dar chiar și așa, cum își permite acest nou director
să oblige sportivii, antrenorii și colaboratorii să-și înființeze PFA-uri,
fiind amenințați că altfel nu-și vor mai încasa banii? Nicio lege nu-i permite
lui Stoichiciu să rezilieze contractele celor care nu-și permit să aibă PFA.
Au
fost persoane din club care și-au arătat nemulțumirea cu privire la deciziile
pe care acest domn director le lua, mai ales în ce privește această pagubă
numită PFA. Li se cere oamenilor să-și facă PFA, să-și rezilieze contractele
actuale civile, dar nu există contracte pentru PFA și atunci este cât se poate
de normal să existe nemulțumiri, dar și suspiciuni!
Conducerea
actuală a clubului se văita că nu erau bani pe primul trimestru al acestui an,
salariile sportivilor, antrenorilor întârziind destul de mult, chiar și unii
care aveau PFA-uri sufereau. Totuși, la CSM, în Sala Doroftei, acolo unde are
sediul clubul și, bineînțeles, are biroul și acest director, au avut loc
amenajări interioare, construindu-se un fel de anicameră la baza scărilor
principale (cei de la ISU ar trebui să se se autosesizeze, pentru că nu știu
cât e de legală acea construcție), au avut loc angajări de personal și a
„răsărit” și o firmă de protecție și pază. Chiar era nevoie de o astfel de
pază? O adevărată fortăreață a fost instalată la CSM Ploiești! De cine vă este
teamă, domnilor? Așadar, sunt sau nu bani?